Totusi, in ciuda faptului ca eu credeam ca tot ce am este important, ca fara persoanele “importante” din viata nu pot sa exist, eu pot sa iau totul de la inceput. Sa las aici tot ce am, sa uit de tot si sa iau totul de la capat intr-o noua viata, poate mai buna, poate mai rea. Ma avant intr-un vid imens, nestiind ce ma asteapta. Dar nu mi-e frica. Nu sunt speriata de faptul ca nimic nu va fi la fel, dar totusi ceva imi spune ca va fi greu. Extrem de greu. Poate asta e biletul meu catre o viata mai buna : sa uit de tot, sa incep sa traiesc din nou. Aici viata mea se apropie de final cu fiecare zi care trece. Si timpul a inceput sa treaca tot mai repede. Sper sa am puterea sa plec, sa am puterea sa uit ce era odata “important” in viata mea, lucrurile de care nu puteam sa ma lipsesc nici macar un minut. Oricum aici, acolo, tot viata e. Doar ca este foarte diferita. Poate acum, fara sa imi dau seama, indepartez persoane care inseamna enorm pentru mine, doar pentru simplul fapt ca imi este prea frica de momentul in care o sa plec, de greutatea momentului de despartire. Poate e mai bine sa las mai putine persoane carora sa le fie dor, daca le va fi… Momentul se apropie cu fiecare zi, iar eu incerc sa traiesc toate momentele alaturi de cei apropiati, cei carora le voi duce dorul mereu si care au un loc in inima pentru totdeauna. Poate o sa fie mai bine…
